Arhiva lunii octombrie 2013

Despre capitalism…

 

CAPITALISM TRADIŢIONAL
Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte iar economia prospera. Le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul.

CAPITALISM CORPORATIST (TIP ENRON)
Ai două vaci. Vinzi trei dintre ele companiei tale listate public, folosind scrisori de credit deschise de cumnatul tău la bancă, apoi execuţi un schimb datorie/creanţa cu o ofertă generală asociată,astfel încât recapeţi cele patru vaci, cu o scutire de taxe pentru cinci vaci.
Drepturile asupra celor şase vaci sunt transferate, printr-un intermediar către o companie din Insulele Cayman, deţinută în secret de acţionarul majoritar, care revinde companiei tale drepturile pentru toate cele şapte vaci. Conform raportului anual, compania deţine opt vaci, cu o opţiune pentru încă una.
Vinzi o vacă pentru a cumpăra un preşedinte al SUA, ceea ce te lăsa cu nouă vaci. Nu se furnizează nici o foaie de bilanţ împreună cu comunicatul.
Publicul înghite. Continuarea

Tipuri de curpapir în funcţie de zodie

Berbec

Eşti genul de zodie impulsivă, care ar trebui să folosească o hârtie groasă, cu minim 5 straturi, ca să nu se trezească că-i trec degetele prin ea.

Taur

Tauri se pierd în momentele de cumpănă, aşa e că e bine să aibă la îndemână mai multe suluri de hârtie igienică, şerveţele umede, ziare şi, pentru orice eventualitate, un furtun cu apă. Continuarea

Aveam o țară…

IMG 0154 300x224 Aveam o țară... Pe zi ce trece, noi românii ne ”globalizăm” din ce în ce mai mult. Și nu ar fi rău deloc dacă am lua partea bună, dacă am ști să îmbinăm utilul cu plăcutul. De ce oare trebuie să sărbătorim Halloween-ul sau Valentine”s Day sau mai știu eu ce…?! Da, unii pot spune: de ce nu?! Păi pentru că și noi avem tradiții, obiceiuri, sărbători poate mai frumoase: Sântandrei, Dragobete, etc și pentru că le avem, de ce să le dăm cu piciorul, de ce să uităm de ele, de ce să nu le promovăm?! Ne considerăm atât de deștepți și importanți astfel încât să ne permitem să le dăm cu piciorul?! Ne plângem că nu avem turism, că ne marginalizează toată lumea pe unde ne ducem, toți (marea majoritate) ne asociază cu o minoritate specifică, ne plângem că am ajuns unde am ajuns… De ce?! Pentru că nu mai avem coloană vertebrală, pentru că ne complacem în mediocritate, pentru că nu facem nimic constructiv; și mă refer la marea majoritate, nu la cei care fac ceva pentru nația asta. De ce să păstrăm ce e al nostru, nu e mai ușor să importăm, să luăm ceva gata făcut care nici măcar nu are vreun simbol pentru noi, doar de dragul de a lua și de ”a fi și noi în rândul lumii”? Cu ce e mai bun Halloween decât Sântandrei, Valentine”s Day decât Dragobetele, de ce să nu le promovăm și pe ale noastre?!
Uităm să vorbim corect limba asta a noastră și să ne uităm tradițiile și obiceiurile….ne pierdem coloana vertebrală, ce a mai rămas din ea…
Păcat că țărisoara asta e locuită de unii dintre noi…
Încearcă să fii și tu român, măcar puțin…nu doare!!!

Unu cu Gheorghe

Treceau Gheorghe şi Ion pe stradă, pe lângă maşina lui Traian Băsescu. Preşedintele se opreşte, salutându-l pe Gheorghe.
Ion: Te cunoaşte Băsescu?
Gheorghe: Pe mine mă cunoaşte toată lumea!
Ion: Nu te cred.
Gheorghe: Hai la casa albă…
Merg ei acolo, şi O bamă îl invită la un ceai.
Ion: Tot nu te cred…
Gheorghe: Hai la papă… dar nu te pot duce lângă el. Mă duc acolo sus şi îi zic să mă îmbrăţişeze.
Ion: S-a făcut.
Merg ei la Papa, se îmbrăţişează, şi dintr-odată leşina Ion. Văzând asta, Gheorghe fuge repede la el.
Gheorghe: Aşa uimitor ţi se pare că mă cunoaşte Papa?
Ion: Nu, dar unul din mulţime a întrebat: cine-i ăla care-l îmbrăţişează pe Gheorghe?

Bancuri cu și despre doctori

1. Doctorul consultă o femeie, după care îi cheamă soţul la discuţii:
- Domnule, am o veste bună şi una proastă pentru dv. Voi începe cu cea proastă: nevasta dv. are sifilis. Vestea bună: nu l-a luat de la dv!

2. – Domnule doctor, am venit să mă ajutaţi şi pe mine. Am încercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rămas gravidă!
- Staţi s-o luăm metodic! Poate e o chestiune de ereditate. Mama dv. a avut copii?

3. – Doctore, ce-ai zis că am? Balanţă, Rac, Gemeni…
- Nu, nu… cancer.

4. – Dom’ doctor, nimeni nu crede că eu sînt cîine.
- Zău? Marş de-aici!

5. La psihiatru:
- Povesteşte-mi totul în ordine cronologică. Ce-ai facut prima dată?
- La început am creat cerul şi pămîntul… Pe urmă am început să am necazuri…

6. – Doctore, ce aveţi pentru ridurile mele?
- Cel mai mare respect!

7. – Suferiţi cumva de vise erotice? întreabă doctorul un pacient.
- Nu sufăr, domnule doctor. Chiar îmi fac plăcere!

8. Într-un laborator, doctorul îi cere asistentului:
- Dă-mi sticla cu diacetilamidonapidol!
- E goală, domnule doctor.
- La naiba! Iar mi-au băut coniacul!

9. – Domnule doctor, cred că eu vorbesc în somn.
- Ce vă face să credeţi asta?
- Păi în fiecare dimineaţă mă scol răgusit!

10. – Dom’ doctor, am o problemă: nu prea mă bagă lumea în seamă…
- Următorul…