Arhiva etichetelor: Iubire

Povestea japoneză

how to draw an iguana for kids step 6 Povestea japonezăPentru a-şi renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu gol între pereții din lemn. Cu surprindere a constatat că acolo se afla o șopârlă blocata din cauza unui cui bătut din afara, într-unul din picioarele sale. I-a fost mila când a văzut aceasta, dar în același timp a fost si curios, dându-şi seama ca acest cui a fost bătut cu câțiva ani în urmă, când a fost construită casa.
Ce se întâmplase…!?!
Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp, într-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se mişca! Pare imposibil de crezut. Atunci, se întreba, cum de aceasta șopârlă supraviețuise atât de mult, fara sa se mişte, odată ce piciorul său a fost ţintuit!?
Şi-a oprit munca pentru a observa şopârla, pentru a vedea ce face și cum se hrăneşte. Ceva mai târziu, neștiind de unde, a apărut o alta șopârlă, cu o insecta in gura. Ah! Asta l-a uimit și l-a atins profund. Şopârla prinsă in cui, a fost hrănită ani de zile de către alta şopârlă…Imaginați-vă! A făcut acest lucru continuu, pentru o atât de lunga perioadă de timp, fără a renunța la speranță pentru partenerul său.
Continuarea

La mulţi ani în primul rând mamelor….

images 1 La mulţi ani în primul rând mamelor….          Doamnelor şi domnişoarelor,

         La mulţi ani şi fie că toate împlinirile frumoase,sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni şi fie ca primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucurie şi cu parfumul tuturor florilor sale.

         Vă dorim un 8 Martie cât mai frumos ! 

 

 

 

Ce credem cã ştie mama? happy mothers day 237x300 La mulţi ani în primul rând mamelor….

La 4 ani – Mama ştie tot.
La 8 ani – Mama ştie multe.
La 12 ani – Mama nu ştie tot.
La 14 ani – Mama mea nu ştie nimic.
La 16 ani – Mama mea ? Ce ştie ea ?…
La 18 ani – Bãtrâna asta a copilãrit cu dinozaurii…
La 25 de ani – Posibil ca Mama sã ştie ceva despre asta…
La 35 de ani – Înainte de a decide, vreau sã mã sfãtuiesc cu Mama.
La 45 de ani – Precis ca Mama poate sã mã îndrume…
La 55 de ani – Ce-ar fi fãcut Mama în acest caz ?
La 65 de ani – De-aş fi putut sã vorbesc despre asta cu Mama…

Viaţa e scurtă, aşadar iubiţi-vă mamele şi apreciaţi-le, căci ele ne-au oferit darul vieţii şi ar trebui să însemne totul pentru noi. 

P.S. Poezia asta am învăţat-o pentru mama când eram mic mic. A fost un moment special pentru mine…

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeste-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămica bună,
Că nu ştiu mai mult!

Povestea mărului

“A fost odată, de mult, un măr uriaş. Un băieţel venea mereu să se joace pe lângă el, se urcă până la vârful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Îi plăcea tare mult copacul lui, iar mărul îl iubea şi el tare mult.
Dar, într-o zi, băieţelul veni lângă copacul sau foarte abătut. Copacul îl îmbie:
- Vino să te joci cu mine!
Băieţelul îi răspunse:
- Nu mai sunt copil mic, să-mi găsesc de joacă în jurul copacilor! Vreau jucării, dar am nevoie de bani, ca să le cumpăr!
- Îmi pare rău, dar nu am bani, dar poţi culege toate merele mele şi să le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ţi cumpăra jucării.
Cât de fericit era băiatul acum! El culese merele şi cu ele pleca bucuros. Dar, după aceea, el înceta să mai vină să viziteze copacul. Mărul era tare trist, căci îi era dor de copil.images 2 Povestea mărului
Dar într-o zi, copilul veni iar la vechiul său prieten, care-l îmbie:
- Vino să te joci cu mine!
- N-am timp de joacă! Răspunse băiatul. Trebuie să muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casă în care să ne adăpostim. Poţi să mă ajuţi?
- Îmi pare ră, dar eu nu am nici o casă să-ţi dau, fu răspunsul copacului. Dar poţi să tai crengile mele şi să-ţi faci o casă din ele.
- Aşa că băiatul s-apuca să taie toate toate crengile copacului şi plecă fericit.
Copacul s-a bucurat să-l facă pe băiat, iarăşi fericit, dar, după ce plecă, băiatul nu se mai întoarse la copac. Copacul era iar trist şi singuratic.
Într-o zi călduroasă, de vară, băiatul sosi iar, spre fericirea copacului.

Continuarea